Dupa 100 de ani de erezie ecumenista mai putem fi pe acelasi drum? (sin -odos) Prin ce ne mai definim credinta in comun cu „ortodocsii” ecumenisti? Biserica inseamna cei care au aceeasi credinta, nu credinte diferite.

Ne aflam intr-un impas eclesiologic, pentru ca desi ne aflam inca in aceeasi Biserica cu ecumenistii, nu avem acelasi Crez.  Acestia neaga Biserica cea Una si vorbesc de grade de ecleziologitate, adica si ereticii sunt intr-un anumit fel cuprinsi in Biserica lui Hristos cea Una, aducand argumente nefondate teologic si patristic, pornind de la iconomia Bisericii in privinta primirii unor eretici la Ortodoxie prin lepadarea ereziei sau prin taina Sfantului Mir. Dar ecumenistii nu isi pun problema ca Sfintii Parinti care au hotarat asa pentru acel Sinod Trulan, nu au considerat nici pentru o clipa ca aceia ar fi intr-un anumit fel in Biserica. Explicatia este ca cei care au fost primiti numai prin Mirungere  sau marturisirea credintei fusesera botezati in Biserica cea Una si apoi au intrat in erezie.

Nu exista grade de ecleziologitate in Biserica, fie esti, fie nu esti in Ea. Desigur, te poti desparti de Hristos datorita pacatelor si atunci esti oprit de la Sfanta Euharistie, dar ramai in Biserica si Biserica se roaga pentru tine. Dar in cazul ereziei, care este hula impotriva Duhului Sfant, iesirea din Biserica devine realitate, nu mai este doar o problema morala ci este vorba de strambarea Invataturii de Credinta data de insusi Duhul Sfant prin Sinodele Ecumenice.

Ce inseamna aceasta coabitare intre erezie si Adevar? Cum poate ea sa existe? Daca este doar un limbaj dublu, ce cauta limbajul dublu in Biserica, „Stalp si Temelie a Adevarului”?

Biserica nu cunoaste diplomatii, Ea cunoaste dragostea, limbajul dragostei in Adevar, fara a jigni, fara a minimaliza fiinta umana.  Nu e necesar sa spui minciuni ca sa fii in pace. Aceasta este o „Pax Romana”, deci o pace falsa, bazata pe conceptii nerevelate, neautentice, fara fundament, care la o simpla clatinare se darama.

Aceasta este calea pe care mergem? In nici un caz.

Si atunci inseamna ca ori va trebui sa ne delimitam de episcopii ecumenisti, care invata si activeaza ca ecumenisti, ori va trebui ca acesti episcopi sa revina la invatatura ortodoxa si sa „marturiseasca drept cuvantul adevarului”.

O a treia solutie nu exista.

Prin acceptarea tacita a ereziei se imbolnaveste tot Trupul Bisericii si vom deveni madulare moarte.

Ce poate face un credincios laic atunci cand preotul paroh invata public erezia si boteaza prin stropire, sau aduce papistasi in Sfantul Altar?

Raspunsul la aceasta intrebare este pe cat se poate de simplu: paraseste biserica si pe preotul care face astfel de lucrare, nu inaite de a da marturia cea buna, adica,  trebuie spus preotului cum ca greseste, conform canoanelor nu are dreptul sa aduca papistasi sau protenstanti sau alti eretici in Biserica, si mai ales sa predice, sau sa boteze prin stropire, sau sa predice de la amvon ecumenismul!!!
Trebuie mustrat preotul si  aceast lucru se poate face si in scris, publicat pe internet sau unde se poate.

Daca preotul nu ne asculta, atunci sa mai aducem marturia ortodoxa a unui preot sau doi comform Sfintei Scripturi si daca nici de acestia nu asculta sa faci o scrisoare de plagere episcopului locului, iar daca nici de episcop nu asculta (bineinteles in cazul in care episcopul este ortodox si nu ecumenist si atunci il va lauda) atunci sa iti fie tie ca un pagan si ca un vames si sa nu primesti binecuvantare, nici aghiasma, nici Sfanta Impartasanie din mana lui, nici sa te spovedeti, nici sa primesti vreo Sfanta Taina din mana lui, nu pentru ca Tainele savarsite de el nu ar fi valabile, dar ca protest impotriva ereziei.

Comunitatea parohiala trebuie sa fie anuntata si ea, astfel incat sa se stie ca preotul are o problema serioasa, si nu il parasiti doar dintr-un capriciu.   Comunitatea poate fi anuntata prin tiparirea unei scrisori inmanate fiecarui credincios in Biserica, ca sa stie toti care sunt motivele plecarii dvs.

Staretul Efrem din Arizona tradat (condamnat) chiar de fratii lui din Sfantul Munte Athos!

Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Athos

Careia, 8 mai 1991
Prea Fericirii Sale, Patriarhului Ecumenic,
Prea Sfinţitul Dimitrie, preacinstitului nostru Părinte şi
Stăpân al Fanarului.

Prea Sfinte Părinte şi Stăpân,

Îndurerată şi îngrozită, Sfânta noastră Chinotită a luat la cunoştinţă, de acum oficial, de intrarea fostului egumen al sfintei mănăstiri Filoteu, arhimandritul Efrem, în „grupul” schismatic şi para-eclezial numit Ruşii din Afara Graniţelor, pe care nici o Biserică Ortodoxă locală nu o recunoaşte. Şi ne întrebăm pe bună dreptate, cum fostului egumen i-a permis conştiinţa – lui, care, de-a lungul anilor cu încuviinţarea şi îngăduinţa sfinţitului arhiepiscop al Americii, a lucrat ca duhovnic în sânul turmei Bisericii locale a Î.P.S. Arhiepiscop Iacovos, dependent de sub jurisdicţia Scaunului Ecumenic, aducând astfel o mulţime de fii duhovniceşti în parohiile şi în bisericile dependente canonic de Arhiepiscopul Iacovos, cu care era în comuniune duhovnicească de mai bine de zece ani – cum aceiaşi fii pe care îi sfătuia atunci să se supună Bisericii şi care primeau Sfintele Taine de la aceasta, cum îi sfătuieşte acum să se despartă, ca nişte răzvrătiţi, de Arhiepiscopie, pentru a se alătura acestei para-sinagogi para-bisericeşti?

Prea Fericirea Voastră ştie, cu certitudine, că aceşti oameni din Diaspora Rusă, în siguranţă pe pământ străin, se jucau până mai ieri de-a duhovnicii, iar astăzi ei continuă să acuze Biserica soră Rusă de a se fi compromis cu regimul ateu, în timp ce ea se străduia să întărească credincioşii din Rusia şi să păstreze deschise sfintele biserici, chiar cu preţul vieţii membrilor săi, din care zeci de mii au înfruntat mucenicia, în timp ce ei fugeau emigrând în străinătate. Astăzi când, în Rusia adie briza libertăţii, ei pătrund pe terenul jurisdicţiei Patriarhiei Moscovei, „hirotonind preoţi” şi ameninţând cu o nouă schismă Biserica Rusă. Şi lor li s-a alăturat, din păcate, fostul egumen Efrem.

Sfânta noastră Chinotită, urmând scrupulos deciziilor sfintei duble sinaxe extraordinare din aprilie trecut, condamnă pe faţă şi în unanimitate adeziunea fostului egumen arhimandritul Efrem la zisa para-sinagogă para-bisericească.

De asemenea ea îi invită pe toţi fiii duhovniceşti ai Î.P.S. Arhiepiscop de America să rămână credincioşi acestei Arhiepiscopii şi Patriarhiei Ecumenice, dat fiind că Biserica de Constantinopol împreună cu toate Bisericile locale Ortodoxe în comuniune cu ea sau depinzând administrativ şi duhovniceşte de ea, se identifică cu Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică din Crez. În afara ei, nu sunt decât schisme şi erezii. În afara ei, nu există Taine valide, nici harul lui Dumnezeu, după învăţătura ortodoxă. „În afara Bisericii catoliceşti, adică a Ortodoxiei, nu există nici Botez, nici Euharistie, nici episcopi, nici scaune, nici adevărata învăţătură…” după Sfântul Ciprian din Cartagina.

Vă rămâne deci, Prea Sfinţite Stăpâne, Sfinţiei Voastre şi Sfântului Sinod, să luaţi toate măsurile care se impun pentru a apăra unitatea turmei Arhiepiscopiei din America şi să o puneţi la adăpost de căderea mortală a zisului egumen, care s-a scos pe sine în afara Bisericii, pur şi simplu, pentru a-şi înfăptui în deplină libertate scopurile greşite, fără jugul ascultării de Biserica ce l-a tuns monah şi l-a hirotonit preot şi căreia i-a făgăduit ascultare până la moarte, la depunerea voturilor monahale făcute în Sfântul Munte pe care l-a părăsit.

Cine i-a încredinţat mântuirea Neamurilor? Biserica din America este oare lipsită de păstori canonici, de episcopi şi de preoţi? De la cine a primit binecuvântare? Să dea numele athoniţilor de vază cărora le-a cerut sfatul. Noi i-am întrebat pe toţi şi toţi au condamnat cu cuvinte grele comportamentul său şi l-au considerat un „rătăcit”.

Pentru ce căderea sa şi părăsirea fiilor duhovniceşti din Sfântul Munte pe care i-a adus până la temutul altar al Marii Biserici a lui Hristos, unde Patriarhul Ecumenic este episcop? Cine va putea să ne afirme că „încredinţarea sa lăuntrică” nu era o „rătăcire” a dracilor, căci satana se transformă în înger de lumină?

Cu toţi sfinţiţii părinţi nerătăciţi care trăiesc într-un mod plăcut lui Dumnezeu în Sfântul Munte, repetăm condamnarea actelor sale şi cerem rugăciunile voastre părinteşti şi patriarhale, cu respect profund şi închinăciune filială, vă sărutăm cinstita dreaptă, fântână plină de har.

Toţi delegaţii şi stareţii Sinaxei comune a celor douăzeci de sfinte mănăstiri din Sfântul Munte Athos.

Ecclesia, nr. 11, 391, 1/14 iulie 1991

Scrisoare de protest către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte
pentru tot ceea ce a scris împotriva Părintelui Efrem

Prea Cinstiţi Părinţi,

Motivul care mă determină să vă adresez prezenta este publicarea în jurnalul Ekklesiastiki Aletheia din 1/7/1991, a scrisorii Sfintei Chinotite despre trecerea fostului egumen din sfânta mănăstire Filotheu, Părintele Efrem, în Biserica Rusă din Afara Graniţelor.

Am luat la cunoştinţă de publicarea sa cu puţină întârziere şi rog pe sfinţiile voastre să-mi iertaţi tot ceea ce urmează să vă scriu.

Sincer, am fost îngrozit de conţinutul scrisorii Sfintei Chinotite. Expresiile folosite de redactor sunt grele, calificativele în ce-l priveşte pe Părintele Efrem sunt inadmisibile. Spuneţi că „s-a scos pe sine în afara Bisericii, alăturându-se Bisericii Ruse din Afara Graniţelor pur şi simplu pentru a putea în deplină libertate, să-şi împlinească scopurile personale rătăcite, în afara jugului ascultării de Biserică; că este un rătăcit; că această cădere a sa, manifestată prin acest demers, este mortală” etc. …

De ce, părinţii mei, de ce atâta ură pentru Părintele Efrem? Ce rău a făcut? Acest om a căutat deschidere bisericească şi nimic altceva, pentru a crea în America mănăstiri după modelul athonit, lucru pe care nu i l-ar fi permis nici patriarhul ecumenic, nici Iacovos al Americii.

Pentru aceasta îl numiţi eretic! Îmi puteţi spune în ce constă rătăcirea şi care sunt semnele ei?

Cum puteţi judeca astfel un om care a fost reformatorul monahismului athonit contemporan, când Muntele Athos era în primejdie din lipsă de oameni, şi care a repopulat prin strălucirea sa duhovnicească şi prin sfinţenia sa, mănăstirile de călugări din Sfântul Munte şi un umăr mare de mănăstiri de maici de pe pământul grecesc?

De ce, părinţii mei, de ce minţiţi când spuneţi că demersul Părintelui Efrem „a fost condamnat în unanimitate de toţi sfinţiţii părinţi nerătăciţi care trăiesc în modul plăcut lui Dumnezeu”? Ştim că egumenul mănăstirii Kostamonitu a părăsit Sfânta Dublă Sinaxă pentru a protesta împotriva tuturor acuzaţiilor aduse Părintelui Efrem.

Reprezentantul mănăstirii Filoteu, Părintele Efrem (să nu-l confundăm cu Părintele Efrem de mai sus) a protestat cu tărie împotriva acuzaţiilor îngrozitoare şi de temut aduse împotriva Bătrânului său. Sfintele mănăstiri Xiropotamu şi Caracalu n-au fost de acord din multe motive. Sfânta mănăstire Esfigmenu nu a participat. Cum puteţi deci să afirmaţi că a fost unanimitate? Schiturile au fost întrebate? Au fost ele reprezentate de cineva? Simplii monahi din mănăstirile de obşte au fost întrebaţi? De ce atâta venin, Părinţii mei?

Cum se face că în chiar ziua aceea, în timpul când se derula reuniunea Sfintei Duble Sinaxe, ziarele politice publicau, anticipat, decizia de condamnare a Părintelui Efrem şi că Agenţia de Informaţii din Atena era deja pusă la curent de corespondentul său din Constantinopol?

Presupunând chiar că Părintele Efrem s-a rătăcit, unde deci este iubirea pentru fratele vostru rătăcit? Unde vă sunt lacrimile? Unde vă sunt rugăciunile către Dumnezeu pentru întoarcerea lui?

Vai, se pare că toate acestea nu sunt pentru voi decât nişte baloane de săpun sparte. Prin comportamentul vostru v-aţi arătat o faţă foarte diferită de cea pe care ne-aţi expus-o în vitrină. În ciuda calomniilor voastre, soarele va continua să strălucească, să împrăştie raze, să încălzească inimile curate şi sincere şi să ardă, complet, toate celelalte inimi pline de patimi.

De ce, părinţii mei, nu aţi arătat aceeaşi râvnă împotriva tuturor faptelor şi atitudinilor luate în Biserică?

Voi cita câteva exemple pentru a vă reîmprospăta memoria, în cazul în care aţi fi uitat.

Pe 10/12/1987, răposatul patriarh Dimitrie, mergând la Geneva, a declarat că vizita sa la Consiliul Mondial al Bisericilor a fost vârful pelerinajului său, că C.M.B. este casa noastră! Sunteţi de acord cu toate acestea?

Sunteţi de acord cu vizita pe care răposatul patriarh a făcut-o la Roma în decembrie 1987? Cu rugăciunile în comun cu papa Ioan Paul şi cu slujba de pomenire pe care a făcut-o la mormintele papilor Ioan XXIII şi Paul VI, şi în special cu toate declaraţiile papei, faţă de care nu a protestat, anume că biserica catolică şi Biserica Ortodoxă ar fi primit harul de a se întâlni din nou, una cu alta, ca biserici surori şi de a merge către comuniune deplină?

Sunteţi de acord cu refuzul ortodocşilor de a mărturisi, în comunicatul comun al adunării plenare a Comisiei mixte teologice a Dialogurilor dintre Bisericile Ortodoxe şi cele romano-catolice, de la Freising lângă München, în iunie 1990, de a mărturisi, zic, exclusivitatea Bisericii Ortodoxe – mărturisirea sa, soteriologia sa, ecleziologia sa? Acest comunicat declară că bisericile noastre se întâlnesc pe baza ecleziologică a comuniunii dintre bisericile surori.

Sunteţi de acord cu comunicatul Comisiei de coordonare a Dialogului Teologic dintre bisericile catolice şi ortodoxe, unde este vorba despre o viziune ecleziologică nouă, întrucât s-ar fi depăşit etapa în care fiecare biserică îşi spunea că este singura deţinătoare a mântuirii, spre convingerea că cele două biserici, catolică şi ortodoxă, ar fi biserici surori?

Sunteţi de acord cu toate blasfemiile proferate şi practicate la Canberra, în Australia în februarie 1991?

Sunteţi de acord cu Stilianos al Australiei, acest nou Kazantzakis şi cu toate blasfemiile pe care le-a strigat împotriva Persoanei Teandrice a Domnului?

Sunteţi de acord cu doxologia slujită de Iacovos al Americii cu trei reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice la vizita patriarhului Dimitrie în America, la care a participat Imamul, un delegat papistaş, un rabin, anglicani şi mulţi alţi heterodocşi?

Sunteţi de acord cu rugăciunea comună pan-religioasă de la Assisi în Italia, din octombrie 1986?

Sunteţi de acord cu pelerinajul la Frăţia eretică de la Taizé, a trei episcopi ai Scaunului Ecumenic, cu scopul adresării unui mesaj special de felicitare din partea patriarhului?

Vestitul teolog M. Nicolas Soteropoulos, într-un articol publicat de Orthodoxos Typos, scrie că nici Stilianos al Australiei, nici opiniile sale eretice n-au mai şocat mănăstirile din Sfântul Munte care au luat atitudine împotriva Patriarhului de Ierusalim Diodor şi l-au susţinut pe Stilianos şi pe patriarhul de Constantinopol, complicele său.

N.Y. din Salonic

Orthodoxos Typos, nr. 152, 15/11/1991

Acest site pune in discutie Canonul referitor la intreruperea pomenirii episcopului eretic conform canonului I-II Constantinopol

un site dedicat teologilor in care se pot discuta premizele canonului I-II Constantinopol despre incetarea pomenirii episcopului eretic. Nu impunem ci propunem.

Trebuie sa discutam care sunt premizele pentru a pune in aplicare acest canon.

In ce conditii ne ingradim de episcopul eretic?

Este valabil acest canon astazi?

Se poate forma un Sinod care sa condamne nominal pe episcopii ecumenisti?

Exista anatema oficiala impotriva ecumenismului?

Toate acestea le discutam pe acest site.

Masonii sunt inafara Bisericii lui Hristos

Preoţia şi celelalte Taine-”este de neconceput susţinerea afirmaţiei că eterodocşii, romano-catolici sau protestanţi, ar avea vreo taină, măcar una”

Preoţia şi celelalte Taine

Preoţia în cadrul Bisericii este preoţia lui Hristos, din moment ce Însuşi Hristos slujeşte Tainele Bisericii Lui prin intermediul episcopilor şi preoţilor.

Preoţia presupune continuitatea apostolică neîntreruptă, succesiunea apostolică. Mai întâi şi mai întâi, preoţia presupune ca Dumnezeu-Omul Hristos să fie slujitor în Trupul Său, Biserica. Într-o expresie finală, preoţia lui Hristos trece prin Biserică şi este oferită de Însuşi Hristos prin Biserica Lui şi însăşi Bisericii Lui. Preoţie autonomă şi taine autonome faţă de Biserică nu pot exista.

Preoţia, precum toate celelalte taine, constituie o vădire a lucrării Bisericii (o dezvăluire liturgică, căci Biserica „se înfăţişează pe sine prin taine”, zice Sfântul Nicolae Cabasila). Acest lucru înseamnă că, pentru a exista taine, trebuie să existe în prealabil Biserica. Tainele sunt ca ramurile unui copac. Ramurile vii, care înfloresc şi aduc rod, pot exista doar dacă se găsesc în prelungirea firească a copacului, atunci când sunt legate ontologic de corpul copacului.

Din punct de vedere teologic, este de neconceput susţinerea afirmaţiei că eterodocşii, romano-catolici sau protestanţi, ar avea vreo taină, măcar una, de exemplu, Botezul. Întrebarea esenţială care trebuie pusă aici este următoarea: Cine a slujit taina Botezului? Unde a dobândit preotul slujirea ? Cine i-a dat slujirea, din moment ce aceasta se găseşte doar în Biserică ? Şi unde se găseşte Biserica la eterodocşi, dacă aceştia, datorită credinţei lor eronate au căzut în afara Bisericii ?

„Biserici surori”- “nu există vreun substrat teologico-ecclesiologic pentru a numi Biserica Ortodoxă şi Romano-catolicismul „Biserici surori”.” – Motiv intemeiat pentru oprirea pomenirii Patriarhului Ecumenic care o prolifereaza

De la început, termenul de „Biserici Surori” a fost nepotrivit şi inadmisibil. Este nepotrivit din punct de vedere teologic atunci când este folosit pentru a exprima relaţia dintre Bisericile Ortodoxe locale. Şi este absolut inadmisibil, din punct de vedere teologic, atunci când este folosit pentru a determina caracterul ontologic al Bisericii Ortodoxe şi al romano-catolicismului.

Termenul „Biserici surori” nu este un termen bazat scripturistic, nici nu este legitim. Atunci când Apostolul Pavel se referă la diversele Biserici locale, el nu le denumeşte „surori”, nici nu subînţelege existenţa vreunei Biserici „mame” ale vreunor Biserici locale. El are conştiinţa că Biserica este Una şi că ea are un caracter universal, în sensul unei deplinătăţi a adevărului şi vieţii Ei, şi al cărei cap, ne informează Apostolul, este Însuşi Hristos. Astfel, atunci când se adresează vreunei Biserici locale, foloseşte expresia stereotipă: „Bisericii care este în Corint”, de exemplu. Acest lucru arată că prezenţa întregii Biserici  poate fi în orice loc, acolo unde există comunitatea euharistică a credincioşilor sub Episcopul ei.  Este, desigur, de la sine înţeles faptul că unitatea acestor Biserici locale este asigurată de comuniunea lor întru credinţă, viaţă şi rânduială ecclesiastică. Unitatea Bisericilor locale este garantată în practică de Sinodul Episcopilor lor.

Din cele expuse mai sus reiese clar faptul că, din moment ce nici Bisericile locale aflate în acelaşi cuget în cadrul Ortodoxiei nu se justifică, din punct de vedere teologic, să fie numite „surori”, cu atât mai mult nu există vreun substrat teologico-ecclesiologic pentru a numi Biserica Ortodoxă şi Romano-catolicismul „Biserici surori”. De altfel, Romano-catolicismul nu poate fi numit, în sensul strict al cuvântului, Biserică, după anul 1014, pentru că de atunci acţionează asupră-i anatemele Sinoadelor Ecumenice, consecinţa fiind tăierea de la Trupul divino-uman.

Aici trebuie făcută observaţia că suspendarea anatemelor nu poate fi efectuată de nici o persoană oficială a Bisericii , indiferent de înălţimea poziţiei în ierarhia ecclesiastică, ci doar de un Sinod Ecumenic. Şi acest lucru se poate face doar în cazul în care, în prealabil, sunt îndepărtate motivele dogmatice pentru care a avut loc efectiv tăierea romano-catolicismului de Biserică.

Este, aşadar, limpede faptul că, oficial, romano-catolicismul nu mai este Biserică din 1014. Practic, acest lucru înseamnă că nu are credinţa apostolică corectă, nici succesiune apostolică. Nu are Harul necreat şi, prin urmare, nu are tainele dumnezeieşti care aduc trupul divino-uman al Bisericii într-o „comuniune îndumnezeitoare” cu omul. Şi, pentru că Biserica nu poate decât să fie şi să rămână până la sfârşitul veacului UNA şi nedespărţită, orice comunitate creştină aflată în afara Bisericii Ortodoxe este, pur şi simplu, eretică.

Traducere din limba greaca de Preot Matei Vulcanescu

Poate un preot să-și iscodească ierarhul dacă el crede in ecumenism sau nu sau altele de acest fel?

Conform canonului nu o sa iscodim ierarhul ce parere are. in nici un caz.

Daca episcopul are pareri ecumeniste dar le tine pentru el atunci nu este nici un fel de problema.

 

Canonul I-II Constantinopol spune clar ca e vorba de episcopul ce predica erezia cu capul descoperit- adica in public, insistand, fiind acctivist, propagandist ecumenist.
In momentul in care ierarhul predica erezia, o impune in facutati de teologie, impune ca preotii sa nu boteze pe eretici, sa faca casatorii mixte, sa se roage cu ereticii, scrie carti eretice,  adica e vadit ecumenist, numai atunci se poate lua pozitie. Altfel nu.
In momentul in care se semneaza declaratii eretice ce sunt puse in practica apoi de episcop, sau pune in practica hotarari sinoadale eretice, forteaza mana preotilor de a predica ecumenismul si da el insus exemplu prost.
Eu m-am referit la o anumta persoana si anume persoana Patriarhului Ecumenic care predica vadit erezia: erezia “bisericilor surori” care este punerea in practica a tratatului de la Balamant.
Rugaciune in comun cu papa si declaratii publice eretice binecunoscute.
In cazul lui avem tot dreptul sa intrerupem comuniunea, atata timp cat face acest lucru si mai ales ca pedepseste aspru pe cei care nu se supun ecumenismelor lui.

Apoi erezia ecumenista se perpetuiaza la Fanar de 100 de ani, adica un timp destul de lung in care patriarhii ecumenisti au inaintat in erezie, nu s-au marginit, continua generatie dupa generatie sa propage ecumenismul in forma “bisericilor surori” si a interzicerii botezarii ereticilor.
Am mari retineri si fata de IPS Serafim Joanta care predica si el erezia “bisericilor surori” si eu as intrerupe comuninea cu el daca as fi fost in eparhia lui, pentru ca staruie si impune ecumenismul.
Deci nu vom iscodi noi, ci doar daca e pe fata.

Aceste lucruri erau valabile inainte de minciuno Sinodul din Creta(noua ta credinta)! Acum daca pomenesti pe episcopul eretic esti eretic! Cel pe pomenește pe eretic, este la rândul său eretic? Paisie Aghioritul îl pomenea. Iosif Vatopedinul îl pomenea. Dar și cei de azi, vrednici de pomenire: Starețul Partenie de la Agiou Pavlou (vădit și aprig antiecumenist), Emilianos Simonopetritul (om sfânt, retras la metocul Ormylia) etc?

retaIaras aplicam canonul I-II Constantinopol care afirma ca:

“cei ce pentru oarecare eres osandit de Sfintele Soboare, sau de Sfintii Parinti se despart de impartasirea cea catre intaiul statator al lor care predica eresul in public si cu capul descoperit l invata in Biserica, unii ca acestia din pricina ingradirii de sine de impartasirea cu numitul episcop inainte de cercetarea Sinodiceasca, nu numai ca nu sunt supusi certarii canonice, ci si de cinstea cea cuvenita dreptslavitorilor se vor invrednici, caci n-au osandit episcopi, ci mincinosi-episcopi si mincinosi-invatatori; si n-au rupt unitatea Bisericii prin schisma, ci s-au silit [astfel] a izbavi Biserica de schisme si dezbinari.” (vezi Pidalion).”

Rezulta clar ca cei care il pomenesc pe ierarhul eretic pana la condamanrea sinodului nu sunt nici ei in gresala si nu devin eretici.

Trebuie avut in vedere un aspect, anume ca nu negam existenta Harului Sfintitor la acesti ierarhi care predica erezia.

Biserica nu functioneaza dupa teoria vaselor comunicante.

Trebuie sa stim care a fost motivul pentru care parintele Iosif Isihastul a inceput sa pomenasca pe Patriarh.

Motivatia a fost ca zelotistii care nu il pomeneau incepusera sa creada ca nu mai exista Har Sfintitor la cei care pomeneau pe Patriarhul Ecumenic incepand sa Mirunga pe cei care veneau la ei.

Acestia cazusera intr-o extrema si de aceea Parintele Iosif Isihastul a simtit cu duhul ca este Har la cei care il pomeneau pe Patriarh.  Deci au inceput pomenirea Patriarhului. Asta nu insemna ca erau deacord cu el, dar ca sa nu se faca schizma in Biserica au revenit la pomenire.

Asa cum am spus, intreruperea pomenirii este un act pedagogic, iar in prezent erezia ecumenista a evoluat mult mai mult.  Deja am ajuns la 100 de ani de erezie propagata in Biserica Ortodoxa chiar prin unii ierarhi ai Ei, si in special Patriarhul Ecumenic.

Pe timpul lui Gherona Iosif Isihastul problema era mai mult cea a caledarului, dar astazi erezia a prins radacini muuult mai puternice incat se impune iaras o incetare a pomenirii Patriarhului Ecumenic.

Daca ne credem nevrednici sa intrerupem pomenirea suntem in gresala, pentru ca atunci cand e vorba de erezie nu e acelas lucru ca atunci cand un ierarh ar avea pacate morale personale.

Erezia te desparte de Hristos.

Intreruperea pomenirii duce la asuprire, la persecutii din partea ierarhilor ecumenisti.

Intreruperea pomenirii nu se face oricum.

Daca este pentru motive inchipuite, sau slabe, adogmatice, sau dupa capul fiecaruia atunci facem schizma in Biserica.

In cazul in care nu esti in directa comuniune cu ierarhul ce predica erezia si intrerupi pomenirea ierarhului tau ortodox, care nu e deacord cu incetarea comuniunii dintre el si alti ierarhi care ar fi ecumenisti atunci intri in schizma si pierzi Adevarul si iesi din Biserica lui Hristos asa cum au iesit asa numitii stilisti, sinoade paralele, slatioristi, GOC-isti, etc.

De aceea nu se poate juca cineva cu intreruperea comuniunii atata timp cat nu e direct implicat si ierarhul nu e smintitor si propagandist al ecumenismului.

Apoi pana la intreruperea comuniunii mai sunt si alti pasi: protestul scris si oral, marturisirea Adevarului in fata episcopului propagandist ecumenist, anuntarea credinciosilor asupra a ce greseste episcopul, si deabea ca ultima solutie este nepomenirea ierarhului.

De ce este gresit acest rationament: “Ce ne privesc pe noi, crestini si preoti, ereziile unor ierarhi sau ce au semnat? E treaba lor, ei o sa raspunda! “

Invatatura dogmatica despre Biserica ne spune ca Ea este Trupul lui Hristos iar noi, fiecare suntem madulare, parti, ale Trupului lui Hristos.

Biserica fiind Trup, insemna ca daca un madular este bolnav, de exemplu, un picior al trupului, atunci durerea este resimtita in tot trupul, nu numai in picior. Toate celelalte madulare sufera atunci cand un madular, oricat de neinsemnat ar suferi.

Suntem Una in Hristos si atunci ne pasa de orice madular-membru al Bisericii, indiferent ca e un om, Muntele Athos, Patriarhul Ecumenic, un pacatos, un sinod, o Biserica Locala, etc.

Nu putem fi acuzati ca ne amestecam in treburi straine, pentru ca oriunde e Biserica Ortodoxa este casa noastra si problema noastra personala, pentru ca problema Bisericii e si problema mea, pentru ca sunt in Trupul Ei.

De aceea faptul ca reacctionez insemna ca sunt un madular sanatos, daca nu as fi reacctionat atunci as fi fost un madular, bolnav, autist.

Reacctia impotriva microbului ecumenist din organismul Bisericii este perfect normala, protestul, marturisirea si ruperea comuniunii cu madularul bolnav (eretic) ce sa cangrenat si se poate extinde trebuie taiat.